Ultimatum pentru Kovacs

Redactor:
Marius Hutu
Ultimatum pentru Kovacs
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul meci adevărat al Oltchimului în noul sezon, partida cu
Randers din Grupa C a Ligii Campionilor, a adus și prima mare
deziluzie. Vâlcea a pierdut sâmbătă, în Danemarca, scor 23-27, la
capătul unei prestații inexplicabile, iar atmosfera a devenit
încărcată.

Antrenorul maghiar Peter Kovacs și-a făcut deja viața grea în
România. Adus pe banca tehnică a Oltchimului pentru a câștiga Liga
Campionilor, el a clacat la primul examen. Vâlcea a fost de
nerecunoscut în fața unei echipe venite din preliminariile Ligii
Campionilor, apărarea fiind depășită cu lejeritate, în timp ce
atacul a fost tratat cu superficialitate. Explicațiile eșecului?
Greu de găsit chiar și de conducerea clubului. „Nu știm ce s-a
întâmplat. Poate că și-au persiflat adversarul. La începutul
reprizei secunde am ratat șase acțiuni prin șase fete diferite”, a
comentat Ioan Gavrilescu, președintele CS Oltchim.

Echipa, băgată aseară în ședință

Înfrângerea a fost greu de digerat de oficialii clubului. Sosită
după-amiază în București, întreaga echipă a fost băgată aseară în
ședință de directorul general, Constantin Roibu, cu scopul de a
primi explicații. Managerul SC Oltchim urma să-i pună în vedere și
faptul că pe această linie nu se mai poate continua. Ori vor
câștiga următoarele partide din Grupa C, ori se va trece la
sancțiuni drastice, cum ar fi tăierea salariilor sau concedierea
antrenorului. „Nu facem o tragedie din acest eșec, dar echipei îi
revine sarcina de a câștiga acolo unde am considerat noi că va fi
mai greu, la Larvik. În economia calificării avem nevoie de 10
puncte, altfel vom avea mari emoții”, a afirmat și
Gavrilescu.

În cealaltă partidă a grupei, disputată ieri, Toulon – Larvik
28-31. Următorul meci al Oltchimului este duminică, la Vâlcea, cu
Toulon

HANDBAL / Liga
Națională

Masculin, etapa a 6-a: CSM București – Știința Bacău 28-32, Steaua
– Timișoara 33-30, Oradea – Baia Mare 27-29, Dinamo Brașov – Cluj
26-30, Suceava – UCM Reșița 29-30. Feminin, etapa a 5-a: Devatrans
– Tomis 22-29, Buzău – Craiova 28-25, Brăila – Baia Mare 25-22, CSM
București – Galați 29-28, Zalău – Roman 24-20, Jolidon Cluj –
Rulmentul 39-29.

Masculin, Cupa EHF, turul II, retur: FC Porto – Pandurii 28-19. În
tur: 28-25.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×